O LECTURĂ ALTFEL: MIC JURNAL DE PANDEMIE
O LECTURĂ
ALTFEL: MIC JURNAL DE PANDEMIE
Aminitirea e ca o
adiere de dor a unor vremuri pe care mai ieri le trăiam și sunt convinsă că vom
reveni la normal doar daca ÎMPREUNĂ, DAR SEPARAT VOM STA ÎN CASA!
Există un timp
când trebuie să trăiești și un timp când trebuie să depui mărturie a ceea ce cu
puțin timp în urmă a însemnat ”lumea”.
Când dușmanul
nevăzut și perfid se strecoară printre noi, avid de a lua cât mai multe vieți,
a despuia viața de pe acest pamânt. Ne aflăm fără voia noastră într-un joc al
vieții și al morții în acest ”deșert” pe care dușmanul nevîzut se străduie să
ne cotropeasca dar ceea ce el nu știe e simplul fapt că UNIȚI vor reuși să-l
învingem!
Atât timp cât
norii se vor frământa dureros până să trimită pământului răcoarea ploilor și
soarele se va arăta mereu generos în drumul lui cosmic înseamnă că fiecare
dintre noi,cu mic, cu mare, suntem datori pentru a salva această lume!
Ne este dor de
lumea nostră, a copiilor, de clasele în care buchiseam începutul alfabetului
alătui de învățătorii și profesorii noștri. Suntem dornici să cunoaștem taina
acestei lumi, să aflăm arma cu care putem stopa acest virus neliniștit ce se
preschimbă mereu, un pote ”dușman ” nevăzut al omenirii!
#EU STAU ÎN CASĂ!
#TOTUL VA FI BINE!
Nimic nu ne va
putea șterge zâmbetele noastre, ale copilor oriunde ne-am afla!
Comentarii
Trimiteți un comentariu